Descrierea vânzătorului
Jaguar XJ40 in versiunea de lux Jaguar Sovereign, echipat cu motorul 4.0 litri, 6 cilindri in linie si cu un element extrem de rar pentru acest model: cutie de viteze manuala. Majoritatea modelelor XJ40 au fost livrate cu transmisie automata, iar combinatia motor 4.0 + cutie manuala este foarte rara si apreciata de cunoscatori, oferind o experienta de condus mult mai directa si autentica. Masina se afla in stare excelenta, atat din punct de vedere estetic, cat si mecanic. Ultimul proprietar a detinut-o timp de 18 ani, perioada in care a fost intretinuta cu grija si apreciata asa cum merita un automobil clasic. Recent au fost inlocuite filtrele, bujiile, uleiul de motor si placutele de frana de pe spate. Printre dotarile standard si extra se numara: tapiterie din piele, scaune electrice si incalzite, geamuri electrice, trapa electrica, oglinzi electrice si incalzite, computer de bord, pilot automat si inchidere centralizata. Automobilul este atestat ca vehicul istoric, ceea ce ii confirma statutul de masina clasica si ii ofera toate beneficiile specifice acestei incadrari.