Vând Renault Megane IV sedan 1.3 Tce benzină, versiune Intense, cutie manuală, Euro 6.
Fabricată la sfârșitul lui 2018, livrată în ianuarie 2019, înmatriculată în februarie 2019. Mașină de familie, cumpărată din reprezentanță (Serus). Revizii efectuate în service-urile Renault (Serus, Meridian), în perioada de garanție; ulterior, reviziile s-au mai făcut și la alte service-uri, dar cu respectarea graficelor de întreținere (schimb ulei, filtre, distribuție etc).
O mașină despre care pot povesti cumpărătorului tot istoricul și toate problemele, majoritatea rezolvate înainte de vânzare, altele care persistă – pentru că știm că nu există mașină SH fără probleme, dar e important ca noul proprietar să aibă cunoștință de ele. Foarte important, am efectuat o reparație cu schimb complet al kitului de ambreiaj și al volantei cu masă dublă, în valoare de aprox. 1500 de euro în august 2026. Din acest punct de vedere, în condiții de exploatare normală nu se mai întrevede o reparație similară pentru următorii 100.000 de Km. Mașina are în prezent aproape 84.000 Km (vezi poze), fiind utilizată în București și în vacanțe.
Dotările includ:
- faruri LED Pure Vision (cu comutare automată fază lungă/scurtă), cu vizibilitate excelentă pe timp de noapte;
- conectare Car Play / Android Auto (prin fir);
- bord cu afișaj digital (zona centrală) + tabletă centrală de 7 inch;
- card de acces (deschidere, închidere și pornire keyless);
- moduri de conducere Eco/Perso/Sport (cu posibilitate setare accelerație și servodirecție);
- oglinzi electrice, degivrabile și rabatabile;
- oglindă interioară heliocromă;
- scaune față încălzite;
- climatizare cu două zone;
- guri de ventilație pentru locurile din spate;
- cotieră în bancheta spate;
- tapiserie combinată vinilin/pluș;
- 2 porturi USB standard în consola centrală;
- senzor de ploaie;
- avertizare încălcare benzi de circulație (sonoră, fără intervenție asupra direcției);
- pilot automat și limitator de viteză;
- 4 geamuri electrice cu impuls;
- senzori avertizare presiune pneuri;
- jante aliaj 16 inchi;
- volan și schimbător îmbrăcate în piele;
- satelit comandă sistem audio;
- cotieră centrală cu spațiu de depozitare, consolă centrală înaltă;
- frână de parcare electrică;
- funcție auto-hold;
- senzori de parcare spate;
- lumini ambientale pe fețele interioare ale celor 4 portiere (pot fi setate în diverse culori, în funcție de modul de condus);
- faruri de ceață cu halogen;
- lumini de zi cu semnătură luminoasă LED.
De torpedo răcit nu sunt sigur, deși am găsit vara sticlele cu apă depozitate acolo mai reci decât mă așteptam.
Mașina nu a fost lovită serios niciodată, dar caroseria mai are mici zgârieturi, inerente unei utilizări zilnice de peste 7 ani. De asemenea, jantele nu sunt impecabile, pentru că de multe ori mașina a fost parcată la bordură... O grindină serioasă a afectat plafonul și capotele în 2022; capotele au fost înlocuite, plafonul a fost reparat (cu ventuze?). Oricum a avut CASCO de la achiziționare și până în prezent (expiră la 23 octombrie). Interiorul nu a fost întreținut în mod deosebit de-a lungul timpului, dar a fost supus unei operațiuni de detailing chiar acum, înainte de vânzare. Autoturismul are o ținută de drum foarte bună, favorizată de garda joasă la sol și de suspensiile sportive. Este foarte plăcut de condus la drumuri lungi, grație scaunelor excelent profilate (cel al șoferului are și reglaj lombar). Cauciucuri Good Year all-season de 2 ani și jumătate, senzori de parcare spate (fără cameră video), lumini ambientale pe toate cele 4 uși (nuanța poate fi schimbată în funcție de modul de condus ales).
E o mașină minunată pentru un condus mai sportiv (mă rog, atât cât se poate pentru o berlină cu portbagaj de peste 500 de litri și banchetă fracționabilă 1/3-2/3): scaunul reglat la înălțime minimă, modul sport cu direcția “tare” și accelerația care răspunde instant precum și sunetul din boxe care amplifică sincron zgomotul turațiilor motorului contribuie la această senzație. Pe de altă parte, condusul în mod Eco, cu funcția start & stop activată și scaunul de copil montat cu ajutorul sistemului Isofix o transformă într-un lejer și confortabil sedan de familie. Din cauza gărzii la sol mici, automobilul trebuie condus cu atenție pe drumuri neasfaltate, dar pentru un plus de siguranță a fost dotat cu un scut metalic sub motor.
Suma cerută este (foarte) ușor negociabilă. Dacă prețul vi se pare mare, cu siguranță merită văzută. Mă despart greu de ea pentru că mă simt foarte bine la volanul ei, dar am deja o altă mașină și nu le pot păstra pe amândouă. La vizionare și test-drive vă povestesc și de alte reparații pe care le-a suportat, precum și problemele pe care le mai aveți de rezolvat după ce o cumpărați. Mașina poate fi văzută în București în zona IKEA Pallady, de preferat să stabilim vizionarea cu o zi înainte.