ACTIV DE 4 ZILE · 1 SURSĂ

Volkswagen Passat CC 2011

299.999 km · Diesel · Automată · Hartiesti
Văzut prima dată pe 24 oct. 2026 · verificat ultima dată pe 27 oct. 2026
Redus cu €464
6.000 EUR
Preț corect
În linie cu prețul mediu al mașinilor similare (an, kilometraj)
6.464 EUR
Specificații
An fabricație
2011
Kilometraj
299.999 km
Combustibil
Diesel
Transmisie
Automată
Capacitate
2.000 cm³
Putere
173 CP / 127 kW
Caroserie
coupe

Cum se compară cu celelalte 103 Volkswagen Passat CC 2011 de vânzare

La 6.000 EUR, acest Volkswagen Passat CC 2011 este mai ieftin decât 67% dintre celelalte 103 Volkswagen Passat CC 2011 de vânzare pe AutoScanner. Prețul median este 6.600 EUR, iar 80% dintre ele costă între 5.500 și 10.800 EUR (28 oct. 2026).

Preț
6.000 EUR — mai ieftin decât 67% dintre ele
Kilometraj
299.999 km — peste mediana de 258.900 km
Pe piață
de 4 zile · mașinile similare rămân listate de obicei 4 zile
Istoric preț
Prețul a scăzut cu 464 EUR față de prima publicare
Descrierea vânzătorului
Bună, sunt Volkswagina! Sunt o caucaziană de rasă pură, vino să te răsfăț total cu un corp de vis, fac numai în deplasare! Sunt o companie încă tânără, drăguță și senzuală, prestație de calitate! MANIERATĂ, STILATĂ, CU BUN-SIMȚ, argeșeancă fierbinte, TE AȘTEPT ÎN LOCAȚIA MEA CURATĂ ȘI PRIMITOARE SĂ PETRECEM câteva clipe de neuitat în compania mea și a stăpânului. Poze 100% reale, româncă get-beget, drăguță, n-am probleme cu artrita și cu locomoția stau bine, nu-mi scârțâie nicio încheietură, articulație! Caut să-mi refac viața alături de un stăpân plin de testosteron, care să-mi dea „ghini di tat” la coadă, dar nu refuz nici o stăpână cochetă, care să se poarte delicat cu mine... Exclusiv doar domnilor și doamnelor titrate! Sunt născută în 2011 și crescută exclusiv în România, țara tuturor posibilităților și, drept urmare, am învățat să-mi duc stăpânul oriunde cu plăcere, fără să gâfâi prea tare. Nu troncan, nu scârțâi, sunt unsă cu toate alifiile. Încă de la început am fost răsfățată la cel mai bun doctor, care a avut grijă de mine mereu, alături de stăpânul meu, să fiu sănătoasă și să nu duc lipsă de nimic. Deși stăpânu' mă iubește maxim, el a decis că, după 20 de ani de muncă la vestitul francez, este un moment binemeritat să înfieze o domnișoară model 2026. O cheamă Daciana. Frumos nume și acesta. Ce să zic, dă purisanca pe o prospătură. Om rău! Și ce nu am făcut pentru el... Fie vară, fie iarnă, pe ploaie, pe ger, l-am satisfăcut mereu fără să mă împotrivesc ori să crâcnesc vreodată... CV-ul meu amoros și tehnic Numele complet: Volkswagen Passat CC, an fabricație 2011, echipare R-Line, BlueMotion, cu transmisie automată DSG2. Sunt o doamnă elegantă, cu experiență de viață, dar încă știu să întorc priviri pe stradă! Dacă nu mă faci să gem prea tare, pot să-mi potolesc setea de adrenalină ieftinache, cu un consum de lichide rezonabil. Mă încadrez la ce zice doctorul, cu minimum 2 litri de lichide pe zi, dar eu consum cam 5,5 litri la sută, că nu vreau să fac broaște în burtă! Am mărimi normale, nici prea plinuță, nici prea slăbuță, potrivită la 2.000 cm³ TDI, diesel, cu 170 CP. Vei fi stăpân pe o întreagă herghelie de cai! Nu mulți, nu puțini, exact cât trebuie pentru o plimbare cu stil. Ce ofer eu într-o relație serioasă: Cutie automată DSG2 – schimb eu vitezele, tu doar te bucuri de viață. Nu te mai obosi cu relații complicate! Tracțiune 4x4 – mă descurc și când viața devine alunecoasă. Interior full piele și crom – sunt elegantă din fabrică, nu trebuie să mă duci la salon. Volan multifuncțional din piele, reglabil, cu padele – îți place să ai controlul? Îți fac pe plac! Dublu climatronic, două zone – fiecare cu temperatura lui. În sfârșit, o relație în care nu vă certați de la căldură! Scaune față încălzite și ventilate – iarna te încălzesc, vara te răcoresc. Sunt atentă la nevoile partenerului. Cotieră reglabilă pentru șofer – să stai comod, că nu te pun la muncă în relația asta. Geamuri electrice față-spate, cu impuls – ridic și cobor geamurile fără să-mi bat capul. Geamuri cu tentă închisă din fabrică – puțină intimitate nu strică nimănui! Frână de mână electrică – știu când să mă opresc. Faruri automate cu funcție cornering – îți luminează drumul și în curbe. Nu te las la greu! Jante spițate de 18 inch și anvelope all-season în stare bună – sunt încălțată elegant și pregătită pentru toate anotimpurile. Antenă tip rechin – am și eu stilul meu, nu mă uită nimeni ușor! Lunetă încălzită și oglinzi laterale încălzite – nici pe vreme rece nu te las să vezi lucrurile în ceață. Senzori de presiune în pneuri – sunt atentă la tensiuni, nu-mi place să merg cu probleme. Senzori de parcare față-spate și cameră pentru marșarier – mă apropii cu grijă, nu intru cu spatele în orice relație! Sistem audio original – muzica bună vine la pachet, nu trebuie să-mi schimbi personalitatea. Torpedou refrigerat – păstrez lucrurile la rece, chiar și când stăpânul se încinge. Proiectoare de ceață – când lucrurile devin neclare, încerc să fac lumină. Trei moduri de condus: Sport, Normal și Comfort – după chef și împrejurări, pot fi sportivă, echilibrată sau comodă. Mă adaptez! Mai am și închiderea centralizată, două chei și toate cele necesare unei conviețuiri civilizate. Nu sunt genul care să-ți ascundă cheia și nici nu fac scene dacă pleci puțin de acasă! Am parcurs 299.000 de kilometri, dar să nu ne ascundem după deget: la vârsta mea, experiența contează! Am văzut drumuri, am trecut prin anotimpuri și am dus stăpânul la destinație fără să-i cer să mă împingă la fiecare deal. Am făcut de curând toate analizele și am ieșit bine. Nenea în halat alb a zis că n-am de ce să-mi fac griji și că o s-o duc bine încă câțiva ani. Deși nu-l am ca frate pe Pinocchio, facem un test la medicul tău, dacă nu mă crezi! Port haine din piele de calitate Neckermann, de care stăpânu' s-a îngrijit cât a putut el de bine. Mai necesită îngrijiri ulterioare dacă noul stăpân este prea simandicos! Sunt încălțată cu opinci de calitate, all-season, cu jante spițate de 18 inch. De ce mă vând? Pentru că stăpânul meu, după 20 de ani de muncă la vestitul francez, visează la o domnișoară model 2026, pe nume Daciana. Eu i-am fost fidelă, l-am purtat pe ploaie, pe ger, zi și noapte, iar acum mă schimbă pentru una mai tânără! Asta e viața... În ziua de azi, nici măcar o Volkswagina nu mai are garanția unei relații până la adânci bătrâneți! Dacă ești un domn serios, cu bun-simț, care apreciază o doamnă întreținută, elegantă și cu experiență, poate suntem făcuți unul pentru celălalt. Nu promit că sunt nouă, dar promit că am poveste! Te aștept să ne cunoaștem. Cine știe? Poate va fi dragoste la prima cheie! Prețul meu? 6.000 € ușor negociabil, ca să nu rămân fată bătrână! Nu sunt chiar o fată ieftină, dar am piele fină, dotări de lux și 170 de cai la dispoziție! Accept un singur stăpân serios, fără drame și fără rate emoționale!